Străine, lumile concordă în amintiri ce le-au fost șterse
De strălucirea vreunei perle pierdută-n adâncimi imerse,...
Din fulger făurit talazul la țărmul visului se sparge
Acolo unde trupul mării prăsește sute de catarge...

Și altoit pe coama zării, un zeu desculț aruncă soare
În mozaicul ars de umbre în care tot Olimpul moare,...
Cu universul strâmb în suflet voinicii dumnezei dispar
Lăsând în loc urma tăcerii gravată simplu-n nisipar.

Prin vena străvezie-scurse, din stele vă-ncropiți capac,
Căci vechea raclă din cuvinte de mult nu vă mai e pe plac
Și îngropați în nostalgie revigorați stihuri străvechi
Spre încântarea babei surde și-atât de tare de urechi!