Ea trăia într-un oraș
unde furtunile loveau calm
casele mici și dispersate de lumină
se adunau noaptea monstruos
copacii se răzbunau uneori pe cuvinte
și băteau în geamuri cu ramuri fumegânde
încă arzând gardurile țințirimului
lăsau luna să evadeze din când în când
atunci ciobanul iși strigă câinii
și oile păreau mormane de lână
ascunse pe pajiștea de zahăr
lipicioasă și lipsită de aromă
pe care se bătusera cei doi prieteni
ca să o cucerească pe ea...

ea locuia într-o casa mică
unde scaunele erau făcute pentru uriași
căci copil fiind tatăl visase
că o să aibă doar plozi giganți
ce aveau să mute munții din loc
să facă trecere apelor voluptoase
ce se strângeau după furtuni
să vină și să spele sângele
închegat și acid pe pământul
pajiștei acum cuprinse de flăcări
pe care se bătusera cei doi prieteni
ca să o cucerească pe ea...

ea avea un câine bătrân
și orb pe deasupra
căruia ciorile îi zburau în cor
încercând să-i fure și bruma de carne
pe care acesta izbutise să o fure
în timp ce se ducea după fluierul ciobanului
amintindu-și vremurile bune
când vedea și se ocupa de oi
carne furată de pe pământul
negru lutos și incă ud
pe care se bătuseră cei doi prieteni
ca să o cucerească pe ea..