din ploaia nesfârșită a clipelor
smulg râuri de cuvinte...
mâna crispată a timpului străpunge
zarea ce sângerează apusul
au căzut în nemurire
secundele, orele, minutele...
noi...
Se sparg de porțile cerului
mâinile de sticlă ale primăverii.
Ninge cu flori albe de măr
peste pașii
peste ploile reci de toamnă
peste umbrele norilor.
Scrie-mi înălțarea târzie a nopții
cu povestea din noi...