mațe de cal sfârtecate pe cer
cerul însuși ca o burtă goală
trec cruciade între mâine și ieri
cavalerii drepți, cu capul în nori
le lucește a ploaie-n privire
și a buze cu muguri dezghiocați

câte primăveri am văzut trecând
(are să treacă și asta, credeți-mă)
ca o pasăre cocoșată de aer –
lepăd armura pielii, coastele și ienicer
în numele poeziei cu sufletul gol
mă încaier

arată-te timp fără anotimp
veau să îți rup zilele din gură
să îți fracturez orizontul mai spre
veșnicie și curcubeul înspre alinare

dar nu te arăți (nu te-ai arătat
niciodată!) te doare mai încoace
și văd aievea cum copilăria
îmi înflorea cavaleri violeți

sabia care nu știe să taie
și nici să ruginească de tot…