Îmi propusesem să scriu
despre cum alunecai in mine
dinspre cealaltă cumpănă a zilei
Povesteai însuflețit despre inelul de apă
c-ar fi un fel de scurtcircuit
un fel de trecere prin inul subțire
un ochi de senin infășurat
în sârmă ghimpată...



Într-o altă oră inelul ți s-a făcut de pământ
Îl simțeam apăsând
cu somn rătăcit de iarbă amară
Ca și când personalele ar fi plecat mereu prea devreme
Și-atât de mult ne temeam de acceleratul de seară..

Atunci m-ascundeam în inelul tău
măiastru impletit din fir de cuvinte
Să-mi țină în el anotimpul plecat
să pască jeratic
Toate gândurile ți le adunam de prin buzunare
Sufla peste așteptări un vânt primăvăratic

Nu mai știam ce să spun
și nici tu
Toate inelele le-ascunsesem in piramide
Perdelele fluturau a steaguri închinate
răzbătând prin ferestre deschise
O ultimă întrebare îți adresam
înainte de-a strânge în piept
această carte prăfuită despre vise
-Mai știi cât e Timpul?
Îmi răspundeai cu mâinile-mpreunate
că nu...