obosisem așteptînd intrarea
în realitatea paralelă următoare
universul se rotea încet astăzi din motive extratemporale
mă ghemuisem gol
(oricum nu puteam să îmi iau hainele cu mine)
lipit cu spatele de peretele întunecat al oglinzii

dincolo mă aștepta un pat
așternuturi din mătase albă
scutec binecuvîntat al iubirii
aici tremuram înfrigurat
cu degetele vinete
nici cafea nu mai aveam cu mine
îmi venea să scîncesc
mă alintase prea mult soarta
în această călătorie asumată
de bună voie
prin ușile rotative ale realității
vroiam să ajung acasă
aici oamenii sufereau de aceeași
lipsă cronică
de imaginație
și de seducție
copiii doar mă făceau să tresar
uneori
cu universul lor de cîteva clipe
îmbătrîneau însă repede
lăsîndu-mă și mai plictisit

această călătorie devenea
din ce în ce mai mult
un fiasco
dacă adorm acum
mă voi trezi
cu siguranță dincolo
universul va reveni
la viteza normală