urăsc tot ceea ce mi se întâmplă:

fructele coapte din care aș putea
să mușc cu nesaț...
asistând nepăsător
la scurgerea nemuririi...
inventând altă noimă
a stării de geniu
(descântec al morții
între vid și himere) ...

pot spune că
profan este cerul
pentru luna ce-o poartă...
iar lira ce-auzi...
a murit cu Orfeu

dar...
prefer în tăcere
să-mi lunece chipul
iar trupul să-mi fie
țărână...
nu Eu.