Iar apoi m-am trezit...

Doar ca sa-mi dau seama
Ca acesta era un nou vis
Eram foarte ametit
Si eram captiv, prins
Intr-o pestera plina de sobolani
Zburatori, care de ani
Intregi nu mai auzeau
Ci vedeau cu urechile lor
Toti ma atacau
Iar eu nu reuseam sa mor
Desi fiecare cuvant rostit
Se propaga la infinit
Printr-un ecou terifiant
Aceste fiinte nu puteau fi atinse
Sunetul se pierdea in neant
In incercarea de a evada
Ma taram prin balti si noroi
Ud si obosit
Am reusit sa ma indoi
Si sa ma strecor printre niste pietre
Ajungand cu greu
De partea cealalta a unui perete
Eram in fata unei prapastii
In care m-am aruncat incercand sa zbor
Neavand rabdare sa urmez
Poteca pentru ca sa ma cobor
Am zarit in departare
O mare foarte ciudata
In care am plonjat cu capul inainte
In semn de resemnare
Iar fiecare silaba adaugata
Presiunii ce ma afunda
In acel intunecat abis
Era de fapt o razbunare
A fiecarui vers, a fiecarei idei
A fiecarui adevar nescris
Pe care am ales sa le ignor
In consecinta trebuia sa mor
Si am ajuns strivit
Iar apoi m-am trezit...

Salvat in infinit!