o melodie un pian un scaun gol si-acea copila
care-si delira alaturi senzualitatea
cu tocurile parca atingea clapele
dezvelind coapsele care, in lumina inchisa, doar ele luceau

opriti in fata ei, printr-o fanta a curgerii
urmaream acea desfasurare pura, acel erotism brusc
un straniu sentiment, de ochi inchis acolo,
un sunet care ne stia pe fiecare, o melodie care ne-ngana

si-acea frenetica fiinta de-acolo
se dezbraca de propriile-i forme
isi lasa sanii pe clapele aiurite
si fesele si le aseza pe scaun, ca si cum ele ar fi delirat

acel mars funerar, caci, da, era un mars funerar -
al lui Chopin, desigur, da...
si-acea copila de aer care se-atingea
acea identitate veche, acel consimtamant bizar

noi n-am intervenit in ordinea fireasca de-acolo
ea s-a topit s-a lins s-a scurs
pianul s-a destramat scaunul a putrezit
si nervii s-au depus aurii stralucitori calmi