Privirea aceea îmi va urmări zborul...

călăuzit de neșansă
îmi voi arde sufletul pe rug pentru Astre...
ori pentru un abur pribeag
ce nu-i voi da atenție la vremea potrivită,
dar am să mă cuprind cu Totul
înainte de momentul acela...
de care fugim...
(înspre el!)

crudă-i îndemânarea de a te ști
mai puțin de cât roua...
Dimineață fiind...

la ce Altar să mă închin acum?
când necuprins de maluri...
sunt același naufragiu convins
de noaptea ce va urma...
de trosnetul catargelor
răsticnite-n văzduh...
sau torțe-ale firii arzând în ruine...
adâncuri spumegând în neantul
unde
parte nu ești
fără a fi sclav al unirii
din care nu știu cine sunt,
dar...
cristale făuresc
din zori până-n moarte!