Locuiam pe marginea de sticla
a unei mari de secunde prelungi
precum coapsele femeilor de sare
inchise in eclipsele muntilor lunii
zidurile cetatiii imi aminteau de
executii sumare
ceasuri cu apa
incolaciri de obsidian
enigme...
vocea tatalui se impletea cu genunchii fiului
sfintul duh vindea seminte la poarta manastirii
mai era un singur cuvint nespus
o singura amintire nezidita
obsesia...
ea trebuia sa zboare pe cerul meu fatidic
rotindu-se in cercuri din ce in ce mai joase
din ce in ce mai eliptice
sferele erau doar un soi de cuburi particulare
e cald si singe in inima mea
de aceea nu pot sa mai maninc
de aceea nu pot sa scriu
vorbesc de atita vreme in soapte
insusi somnul
mi-a adormit in palma.