Sărutul și îmbrățișarea lui
ecuatorială
strivesc în mine orice
rătăcită palpitație temătoare;
nopțile îl iubeau mai ales pe el,
și nu pietricele lor
strălucitor rotitoare.

Uneori, rostea incantații lungi
în dreptul încheieturilor mele fluide,
ca să împrăștie toate văzduhurile
bântuite.
El se așeza departe, alteori,
și mă fisura și mă subția
în ondulație nesfârșită de dor.

Sufletul coastelor zvelte
nu se lăsa nici pipăit,
nici mângâiat de gene,
își așeza doar palma peste gură
ori de câte ori
emoțiile scormoneau nebune,
gândurile împietreau statui.

Șinele dorințelor îl urmăreau
paralele cu tăceri însămânțate
de tandrețe insuportabilă...
el amâna mereu destinația
neînchipuită,
el care știa că lumea se învârte
în jurul inimii.