ființele din lăuntrul meu
apară pe la cotituri vertebrele
la fiecare colț mă întâlnesc cu tine
spinarea trebuie să-mi umble dreaptă
soarele răsare toată noaptea
de se face tropice în mine și-n cuvinte
mi-e sete
la robinet cu viteza întunericului curge viața
are gust de cireșe amare
cu trupul încins fac umbră pământului
până se plictisește
apoi se închide ca o femeie în sine
și pleacă

cineva îmi spune că sunt pe o insulă
aici mă întâlnesc cu tine
fac socoteli
și nu știu cum se întâmplă
întotdeauna rămâne un rest de emoție
obsesiv-compulsiv 1 și cu 1 se nimerește a fi tot 1
noaptea o prind cu clame de rufe
că tot n-am ce face
târziu de tot am găsit harta și n-am băgat de seamă
că treceai pe acolo tocmai prin locul în care instinctiv
vârful de metal ți-a spart dintr-o singură încercare
inima