Mă uit la ei precum un licurici
Privește soarele în zi de vară
Și deseori mă ia cu tremurici
Văzând distanța care ne separă.

Când se preumblă ei majestuos,
Din calea lor mă trag mai înspre umbră
Precum se-ascunde-un câine nevricos
Din fața leului scăpat din junglă.

Și de se-ndură vreunul să-mi arunce
Din înălțimi olimpiene o privire,
Cu două mâini eu, Doamne, îmi fac cruce
Și nu-mi revin trei zile din uimire.

La masa lor privesc cu bale-n gură
Sperând să scape vreun os pe jos,
De nu, mă mulțumesc cu-o frimitură
Din prânzul lor artistic și frumos.

De m-ar învrednici cu un scuipat
Aș dărui toți banii dintr-o leafă
Că-i visul meu de când eram băiat
Să iau o palmă de poet pe ceafă.

Poate că unii veți fi dezgustați,
Oripilați de gându-mi indecent,
Însă eu știu, iar voi să m-ascultați:
Scuipatul lor mustește de talent.

Și poate mâine, dacă sunt prudent
Și reușesc să fac la vreme saltul,
Am să ajung un autor potent
Și voi scuipa și eu în cap pe altul.