Cerul s-a spart
în mii de poliedre
și astfel
plouă în parcul desfrunzit
cu cioburi de iubire.

Bănci solitare-n
univers incandescent
tăinuiesc destăinuirile
îndrăgostiților
sub patrafirul serii.

Bucăți de marmură
și firimituri ale statuilor însângerate
zac pe covorul ros de moliile
bătrâneții;
Păsări iernatice
ascultă înfricoșate
bocetul florilor,
la gramofonul tinereții.

Singur în parc,
printre frunzele dezmoștenite ale
copacilor.
Arcușul unui contrabas
anunță scârțâind
pe liniile de tren
plecarea ta.
Adun în căușul palmelor
lacrimile înserării
și
îmi oglindesc sufletul în ele.
.