Focul pâlpâie pe vatră,
Lampa pare că visează,
În ograd’un câine latră
Și zăpada se așează.

Numai crivățul cel rău
Bate tare prin ferestre;
Dar văzând că nu-l las eu
Mai departe o pornește.

Mâța toarce-n somn de zor,
Toarce-un fir ce nu se vede
Și de frig plânge Azor,
Însă nimenea nu-l crede.

De la cer pân’ la pământ
Întunerecul domnește,
Stai în casă vrând-nevrând
Fiindcă-i frig și viscolește.

Focul ia sfârșit încet,
Și’n odaie e tăcere,
Este ora opt și-un sfert
Iar afară totul piere.

Sub lumina lunii slabe
Totul doarme troienit.
Fum din casa unei babe
Se îndreaptă’n infinit.

Turcu L. Gheorghe (cl. IV-a, 1943)