Nu caut cuvinte care să m-aline
Limpezimea minții-i un râu ca să mă scald.
Nu mă-ncântă cânturi de durere pline
Nu-mi ajunge râsul și nu mai vreau să ard .

Litere rotunde praful îl imită
Pietricele scunde într-un vast ocean
Totul trece iute , mările citirii – curg în van
Că-ntre rânduri zace veșnic- ispita de un ban.

Stă și scrie versuri un nebun pe gânduri
Caută-mplinire în cuvântul nod
Și cuvântul palid ca un zeu îl prinde
Sufletu-i îl stoarce și-l aruncă în glod .

Miezul nebuniei prinde-l filozoful
Când se socotește plin de adevăr,
Adevărul joacă festele părerii
Necuprins e jocu-i de-ale minții zări .

Zeii îndoielii, zei amăgitori
Ne întind la mreje, ne încântă-n zori .
Nimeni nu-i acuză, nimeni nu le vede
Fața lor cea hâdă, față de duhori .

Le intrăm în voie, le cântăm în strună
Și le facem temple în milenii noi,
E parșivă calea care îi adună
Și simțim doar rana ce se rupe-n noi .

Nu-i cioplit în piatră, nici cuprins în minte
Adevărul vieții, calea spre bairam
Ci-i smerită-n inimi, prinsă-n fapte sfinte
Singura speranță ce-o mai am .