Simți uneori cum ultima lacrimă de sânge
Þi se prelinge lin pe cel din urmă neuron?
Chiar realizezi cum lacuna te constrânge
Ca fantasma palidă e unui semiton?

Ai momente când nu mai auzi melodia
Și când ești abandonat pe o planetă tristă?
Uiți câteodată care-ți era utopia
Și cât părea ea atunci de progresistă?

Te apasă uneori o idee fosforescentă
Care-ți amintește de juna rătăcită?
Mai visezi poate la o congruență
Imposibilă… Cu o mamă nocturnă?

Înca mai ai aspirații de om eminent?
Înca mai vrei rock, țigări și să ai barbă?
N-ar trebui, căci acum ești un adolescent
Decăzut fără speranță de o familie oarba…