undeva la începuturi
când îmi priveam chipul
în oglinzi
nebun de stele sparte de cuvinte
adormite-n furtună
puteam încă să mă strecor
pe sub cortinele gândului tău
să alerg pe străzi în care
semaforul a încetat de mult
să mai existe



îmi plăcea (la nebunie)
să joc ping-pong cu fiecare celulă asexuată
cu toți protonii fotonii și neutronii tăi
înotam în epiderma ochilor
sătul de singurătate
ca să recad în frigul camerelor goale
nepopulate în plin sezon
în albastrul unor pene
pe care nu le-am găsit niciodată
și care nu m-au căutat
niciodată