M-am gândit cu prietenii mei
Sâ scriem poezii...
Fiecare a scris cum a vrut,
Unul a scris despre animale,
Unul despre naturâ,
Altul despre el...
Numai eu despre tine. De fapt
ar fi fost culmea sâ scrie vreunul din ei despre
tine.
I-aș fi tăiat versurile, i-aș fi stricat munca
despre tine.
„Tu” ești un „subiect” numai pentru mine.
Ce ar fi să văd înăuntrul minții tale, cum mă cerți.
Aș privi cum pulsează ideea de a mă urî...sau iubi...
Am scris despre tine așa de frumos. Am făcut un poem lung și îngust.
L-am făcut așa suplu ca tine și l-am drămuit mult înainte
să îl scriu pe „curat”.
Trebuia să iasă neapărat pur ca tine și perfect la fel ca
iubirea. Trebuia.
Dar m-am decis să fiu egoistă și să nu-l citesc la nimeni.
Prietenii mei așteaptă să audă opera cu care m-am lăudat atât.
Nu citesc. Nu te citesc. Nu te dau lor să te audă.
Ești numai pentru mine. Al meu!
Nu mai așteptați că nu vi-l dau!
Spune-le tu că pe mine nu mă ascultă! Nu vor să plece și mă întreabă
de tine. O să le zic că ești bine.
Nu citesc despre tine.
Spune-le tu să plece!
Nenorociții!