el musca din mine ca dintr-un mar
isi infipsese coltii lui albi
adanc in carnea fiintei mele
opreste-te i-am spus
nu vezi ca-mi stingi lumina
nu vezi cum lumile mele dispar in intuneric.


el musca din mine ca dintr-un mar
amurguri singerii imi apareau la orizont
si roata vietii prinse a se roti cu repeziciune
cu fiecare muscatura pierdeam controlul
nu lumea mea tipam eu inspaimantata sub coltii lui
ce incepusera sa mestece cele mai bune partii ale carnii mele
abia observasem ca lui ii lipseau urechile
ochii ii iesisesra din orbite
ca mintea lui se oprise asemeni unui ceas la ora douasprezece
e ora pranzului imi ranjea el flamand
e ora pranzului
si azi am o foame de elefant.

printre coltii lui priveam neputincioasa
doar mintea mea lucra si gandul meu se trasforma in esarfa
care se stragea se stragea in jurul gatului
omului aceluia flamand oprindu-i ultima imbucatura.
atunci am simtit lumina razvratindu-se
si cu ultima farama de viata
mi-am sarutat pe umar gandul.