Respiram iubirea prin alveole roșii,
O tuberculoză evolua în plămânii cerului
Învelit în fumul de nori murdari în alveolare rochii,
În plămâni îmi pătrundea norul nociv întrupat în cornul rinocerului.

O sfârtecare de „nu” – uri lipite de organe
Expulzate din corp ce se vrea ca un aer clonat
Adulmecând liniște neagră degenerând în gorgoane,
Să vadă totul prin ochii cerului într-o ubicuitate de nonsimț eronat.

Să se dividă în infinite monade multiplicate la infinit,
Să se creeze pe sine, un alt corp plin de vid,
Ca o disperare extinsă într-un conținut de nonforme nedefinit,
Să spulbere rezistența de a fi oricum zdrobită de sideral zid.

Eliberare de teroarea corpului devenit materie neagră,
Organele tind să formeze un sistem solar sentimental,
Cu planete de sensibilitate luptând cu spațiul înecat în pelagră
Orbitând în jurul unui soare de simțire cu lumina creată mintal.

Respiram iubirea prin respirațiile erosului planetar,
Intram în trupul tău ca un hoț de iluzii moarte,
Îți smulgeam inima și celelalte organe să formez din ele un sistem unitar,
Să-ți las corpul efemer și să mă ung cu substanța iubirii furate.