Cerul albise frunți
nori picurau aripi
dincolo de umeri
îngeri lăcrimau
mai știi?
Treceau priviri albastre
în rostogol
copaci plecau pe drumul
unei singure alei de toamnă
iar noi vegheam ruginiul
când erai prea mult de apă
eram prea mult de frunză
apoi ne cautam printre ramuri
inima de murg
mi rosa