mă fascinau atunci tendoanele tale de sticlă
așa le vedeam eu
poate erau doar niște banale tocuri la modă
o prelungire a colților de samur
în spirale spre umerii tăi
într-o aliniere perfectă androidă
acolo încă ne mai învîrteam amețitor uneori
în hiatusul dintre nopți
alteori în sens opus tuturor lucrurilor
din vîrful degetelor mele curgea roșu închis
pe marginile albe ale blănurilor tale
mozaicul ne sorbea umbrele
în mitul unei vînători de zibeline
tot mai adînc în crăpăturile zidurilor
în transparența ferestrelor
pe noi cele mai ciudate forme
pînă cînd îmi oboseau cîinii hăitașii
tolăniți în zăpada acelei tăceri care devenisem