O invazie de lăcuste defrișează mintea
De gânduri-grâu încolăcite pe coloana rațiunii,
Durerea injectată prin vene își are sorgintea
În lanțul vieții rupt, agățat la gâtul narațiunii.

Trăirea este narată cu secundele cuvinte,
Pagini-zile sunt scrise pe blocuri, străzi,
Romanul se încheie cu ermetizarea simțurilor în sipet de vintre,
Mă caut împrăștiat în mansarda părăginită printre prafuri, printre lăzi.

Mă descopăr printre fire de păianjen,
Eul-musculiță se zbate ca o aripă de fluture arsă,
Un paing cu crucea mea în spate cu fire dispuse în amăgitor catren
În care m-am risipit, se apropie ca o scabroasă farsă.

Mâna mea stângă, indezirabilă de corp,
Îmi apucă eul și-l preface aluniță rotundă pe umărul stâng,
Culege păianjenul și-l pune în ciocul unui corb . . .
Privesc spectator acțiunea de gladiator în arena dintre ochi și plâng.