Picãtura de sânge îmi cade în gând
pe creier se prelinge,
ucide, râzând
de plânsul viselor acre,
vãrsate în veri sacre molestate.
Îngerul durerii de atunci,
blestemat de corbul rece
sã plece,
suferã,
Nu mai pleacã odatã!?
nu înceteazã, crispeazã
Orice încercare de eliberare...
Mi-aduce eºec cu gândul sec
ce mi-l suflã cu fiecare sãrutare.
Iubirea – dulce – întunecatã – Ea
Un animal de pradã
Cu priviri fixe te-ngheaþã,
te dezgheaþã, te sfâºie.
Trezirea – dureroasã, strãinã, îi noapte,
Ea e de vinã;
tu eºti de pradã,
dar ai fost prãdat, da tu!
În acea noapte când o vedeai pradã
ea muºca din tine
cu colþii de câine-nfometat.
Când o purtai cu gândul,
ea-þi sugea sângele din vine –
tânãr, înfocat, nedormit de-un secol,
Neîncetat de zbor în ocol.
ªi dupã toatã aventura,
te-aruncã cârpã, ce eºti,
pe podeaua murdarã de sânge.
O nouã obsesie apare,
Leoaica e-n delir
fãrã vreun semn de agravare
„Vom face iarãºi pir!”