Întrebărilor doar ea le dă răspuns,
am plâns prea tare și-am speriat iaduri,
dialogul e doar piesa de teatru,
dar tac și pun ecoul pe ziduri.

Și am creat o falsă simfonie,
pe-un pian cu o veche armonie,
ploaia e portativ iar ochii mei note,
allegro printre ale sale dote.

Crezând că sunt un etern indrăgostit,
vreo zece clepsidrele mi le-am obosit,
am rătăcit într-un cazan cu smoală
o detașare informațională.

Nostalgia am pus-o cu lirismul
la fel ca si cei ce-au dat comunismul,
ținem lumini și secunde într-un tub
și cărți de poezii într-un metru cub.

Cum eram copleșit de simetrie,
mă sună la telefon o bucurie,
mă mângâie pe frunte părintește
spunând că unde-s doi puterea crește.