Frunza…se leagană ușor …
E ultimul ei zbor
Pe-acest Pământ
Și, ca un gând
Rătăcitor și ne-mpăcat
Reîntregește iar natura…

Și-un vânt răcnește zadar;
E toamna , care-și face iar
Simțită ludica-i prezență
Și… ca o simplă complezență
Își schimbă locul meritat,
Cu vara, care-a și uitat
Să ne trimită -a ei căldură.

Un suflet, ca un arbore rigid,
Așteaptă să nu mai fie frig,
Căci fiind înăbușit de gheață
Ca într-o eră glaciară, dis de dimineață ,
Zăcând în lacăte de țurțuri
Și așteptând la infinit săruturi,
Care să-nmoaie calota infernală…

La fel se-ntâmplă–n fiecare an…
Natura nu adoarme chiar în van,
Și nici monotonie nu-i
În viața omului,
Pe care vremea l-a lăsat,
În urma ei , privilegiat,
Să-și hotărască singur calea…