Rugăciune

Doamne! Eu ție mă închin,
Cu-adâncă umilință,
Mă iartă, căci până acum,
Eu n-am fost cu credință.
Până eu bucurii aveam,
De ce să mă mai rog?
Și rar îți mulțumeam,
Pentru al meu noroc,
Uitând de pocăință.
Păcate, nu mi se părea,
Că am făcut prea multe,
Dar aveam dreptu-a judeca,
De am, sau nu păcate?
Acum eu ție mă închin,
Cu-adâncă umilință,
Ascultă rugăciunea mea,
Ce-i spusă cu credință.
Mai rabdă-ne, dacă mai poți ,
Păcatele din lume,
Căci nu toți, încă-au înțeles,
Ce scump, vor plăti mâine,
Nu-ntoarce fața de la noi,
Căci avem copilași,
Care-aș vrea să crească-n pace,
Nu prin pustiile ruine,
Ce-au fost, sat, oraș.
Doamne! Eu ție mă închin,
Cu adâncă umilință,
Nu fă s-ajungem să vorbim,
Cu toți aceeași limbă,
Și totuși de nebuni ce suntem,
Să nu ne înțelegem.
Ferește-ne de minți bolnave,
Ce vor să ne conducă,
Căci pacea-n lume e fragilă,
Și viitorul, parcă-i o nălucă.
Eu, doamne , ție-ți mulțumesc,
Că ne mai dai lumina,
Și al naturii verde,
Și mila ta cea mare,
Că pașii mi i-ai îndreptat
Către a ta chemare,
Când viața mi s-a clătinat,
Și ai pus-o la-ncercare.
Și-abia acum eu am ajuns,
Să văd cu ochii minții,
Căci raiul, iadu-i pe pământ,
N-aveam decât s-alegem.
21- 02 -2003