Tata


Vai ! Doamne, cât îl mai uram,
Și mă rugam cu sora mea să moară,
Zi și noapte, căci poate doar așa,
Puteam scăpa de omul rău,
Ce în tata îl vedeam,
Căci eram mici și eram proaste.

Și ce mândru era tata,
Când amândouă fete își vedea,
În viitor ca două credincioase,
Căci în genunchi la rugă,
Adesea ne găsea,
Și-n vârfuri prin casă,
Pe lângă noi pășea
Să nu ne deranjeze.

-Vezi tu- femeie, ce fete bune avem ?
Parcă și-acuma îl aud pe tata,
El nu știa, sărmanul,
Ce rugă ne făceam, căci n-am văzut,
Dar în mod sigur, îl vedeam pe dracul.

Și pentru ce-l uram atât de mult ?
Căci trebuia în casă,
Să intrăm la ore fixe,
Și veșnic capul calendar aveam,
Când multe lucruri
Mereu ne învăța,
Cu o răbdare ca de fier,
Iar noi râvneam la cei Ce-n strada mare se jucau,
Fără de lume să le pese.

Și a trecut mult timp de-atunci,
De când al nostru tată nu mai e,
Și-l pomenesc mai toată ziulica,
Și-aș vrea să-i mulțumesc,
Pentru a lui asprime,
Că-n viață de sfaturile lui,
Adesea m-am lovit,
Și de-al lui cod de legi.
12-09-2003