Ard laturile cercului, fiori in amestec
leviteaza pendulele luminii portal,
cu sunet de sange zburam aevea
printre faldurile aprinse in zori
si viata-i ritm deprins din samburi,
locurile ne dor, pasari ne ciugulesc raiul
din vaz ne-a ramas umbra ce plange
si ritmul ne strange cu poezia sa dulce,
mai dulce decat putem duce prin simturi
si ganduri fosnind la marginea caii ce arde
si ard luminile alipite de stanca din gene
prea multe versuri, prea multe poeme
ne despart de prima iubire
atunci cand am putut zambi simfonie
iar rostul ne curgea muguri prin vene,
acum ard clipele de lumina ce vine
de dorul pustiei gemand diademe,
ard lacrimile recazute in sfesnice
si ruga ne arde pe dinauntrul
apropierii de viata,
adevarul se-asterne incet, incet
ca un vulcan mistuind lumile in petale
de flori ce nu vor sa ne paraseasca
acum , in ceasul arderii finale ...