Pe timp de ploaie și furtună
Printre mormane de manuscrise,
Cu mintea răvasită-n în cap
Stătea mirificul Mirik
Și se gândea la lucruri triste.
Și praful fin, înecăcios, se ridica
Din când în când purtat fiind de unde repezi
Și de curenți ce trec în grabă
Din colțul stâng înspre cel drept
Al încăperii luminate abundent.
Afară vremea-i aidoma unui borcan cu murături
Ce tocmai a fost deschis, vădind intenția
Celui ce i-a deșurubat capacul
De a-i goli interiorul,
Amestecând mirosuri si culori... și invers,
Creând un haos mic în sticla cea cu acrituri.
Pofta fiind degrabă astupată
Capacul înșurubat-napoi, borcanul își găsi un loc
În spațiul arctic al frigiderului cu același nume.
La fel și gândurile rătăcite din mintea firavă
A celuia al cărui nume, fără intenție
În urmă cu ceva versuri, l-am pomenit,
La fel și el, la fel și vremea, aidoma borcanului
Se împacară cu ideea că sunt perpetuum revoltați
Și renunțară la principiul de a fi tot timpul revoltați.