Se aude somnul micșorându-se între cei doi
El întotdeauna poet de avangardă
Dormind pe băncile din episodul-pilot al iubirii
Ea sunt eu ce-mi travestesc anul de proveniență a depresiilor
Într-o săptămână voi număra câte stanțe sunt necesare întristării netratabile în țară
Îți jur că nu am mai plâns într-o zi de făcut dragoste
El stătea pe același scaun de la sfârșitul actului patru
Așteptând-o să se dăruiască sub forma pudrată a căderii umărului drept
Pentru câteva zile la prânz degetele îmi miroseau a vanilie
Când într-un preambul epuizasem pe rând substanțele ilegale de mare risc
Ale împerecherii cu senzații erodate
Ei se exonerau de magicul fiecărui început patologic
Cu starea de veghe încheindu-și pledoariile între coapsele fetei
Vopsite alegoric dar prea banal pentru o dragoste a lui
Era un poet al parcurilor de provincie
"Nu deții secretul rânduielilor pentru un somn absolut"
Îți repetă societatea ei cu chic-urile la vedere
Cei doi se trezesc și în epilog aleg o simulare nedetectabilă a iubirii.

23.11.2004, Oana Solike