ne mușcăm numai scoarța
bântuită de mirodenii
si gesturi ritualice
cu degetele rescriind
epiderma dintr-un anume
respect pentru chipul
divin al trupului locuit

ne ieșim din piele prin ochi
ca dintr-un iaz stramt
incendiind gene si pleoape
scuturare a sângelui în carnea
strămoșilor alcătuind punți
albe din nuanțe ți se face
deodată rușine te acoperi
de gânduri citezi câțiva poeti
morți de curând tălmăcind tragedia
în culori ce spiraleaza perspectiva

privind înapoi petalele
lotusului aproape închis
ca un ochi stins mă urmezi
pe un drum cu zăpadă sanie
verde făcută tamburină cu inima
scormonind treptele abia sărite
dăruim îngerului ofrandă de bine
și rau îmi ungi sufletul cu mir
înaintea templului conjurăm unul