Poate zăpada aceasta,
topită,
năclăită-n noroi
și jale, poate.
Poate să-mi spună
unde-i Betleemul.
Unde s-a întâlnit cu Steaua
cea neapusă?

Poate zăpada
s-a atins de steaua magilor
și deodată s-a topit,
neputincioasă
precum chiciura căzândă
pe pământul nostru
negru, noroios și rece.
Poate.

Unde? Când?
Poate să-mi explice
un fulg actual,
tremurând de frig
și frică
pe acoperișuri schițate.
Unde e Pruncul?
Când au cântat îngerașii
la o iesle sărmană,
tainică și originală? Când?

Vreau zăpada înapoi!
Dați-mi fulgul de nea!
Să-l păstrez o secundă în palmă;
să-l admir o veșnicie-n tăcere.

El, doar el, poate să-mi spună
unde-i Crăciunul,
unde-i Betleemul
și Steaua.

Voi rătăci ca fulgul
printre stele și noapte,
fugar printre vieți și nori,
uitând de un moș crăciun prea bătrân.
Și cu fulgul de nea,
în palmă, strălucitor,
nicicând iar topit,
voi întâlni Steaua,
mă voi închina Pruncului
și va fi un Crăciun…
actual.