agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1848 .



Trece lebăda spre gratii
press [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Lia Catuna ]

2006-02-16  | [This text should be read in romana]    | 



Nervul politic românesc se întețește în ritm de călușari cu muzica interpetată la alămuri bine lustuite, ca o altă tranziție cu măști de carnaval grotesc. Clasele politice, antrenate în alegoria belicoasă cu măciuci și opinci fără amprente a declarațiilor de avere, au început tirul încrucișat al atacurilor ca de la imoralitate la imoralitate, ca de la corupt la corupt. Alături de mătușa magnat, la raportul bunăstării s-au aliniat mai toate rudele înavuțiților, de parcă toată genealogia oamenilor de stat a crescut și s-a educat în societățile capitaliste, cu o înclinație de geniu spre jocul de-a bursa. Pînă și Soros ar fi invidios pe istețimea folosită în a face bani de politicienii noștri, în timpul liber, bineînțeles, cînd nu votează pentru binele celor care le-au acordat credit.
Să amintim că la porțile curților feudale erau așezați doi mascaroni mai urîți decît dracul, pentru a speria pe oricine ar fi îndrăznit să deschidă. La fel, la porțile moralei năucitului popor român sînt așezate două sperietori imune la spiritul legii: nepotul Năstase și gazda de hoți, Văcăroiu. Declarații de avere s-au mai făcut, stîrnind controverse, nemulțumiri și tentative de cochetare cu justiția. Dar niciodată nu au provocat valuri amenințătoare și, se pare, cu dreptatea lui Dumnezeu, ca acum. Să fie ultimul spasm al înfometatului de avere criptocomunist care și-a îndesat prin toate ascunzișurile ticăloase, averea țării? O grabă suspectă de a zgrepțăna carapacea de platină pentru a mai aduna șpanul rămas pe sub unghii? Poate că manelizarea imnului național în formulă “deșteaptă-te romanes” susurat la urechea românului adormit timp de 50 ani, a reușit în sfîrșit să-i dea geană pe geană? Dacă s-a ajuns în așa hal de batjocorire a omului, poate că am reușit, în sfîrșit, să deschidem ochii? De fapt, meritul este al Europei faptice și al echipei de oameni de curaj ca Monica Macovei, Mona Muscă, Eugen Nicolaescu, Gheorghe Flutur, Vasile Blaga și alții, care au pus umărul la răsturnarea plăcilor tectonice suprapuse de strategii interesați să țină țara în loc, cu o mînă să o violeze și cu alta să o jefuiască. Traseul descendent pe diagrama în vîrful căreia s-au aflat, ani și ani, tîlharii la drumul mare, este iminent. Păcat că în toată această sarabandă incredibilă, interlopa își găsește mediu de fermentație. În condițiile ridicole în care pînă și Ministrul de finanțe amînă să-și declare averea, fluidul secret al pungașului nativ zburdă pe terenuri fertile. Cînd legea nu se aplică sus, de ce și-ar face probleme pretinsa noblețe a băieților de băieți? Așa că hoții, de-a valma, induc teama că își vor concilia rangul de interese, vor trage o linie și vor începe să decidă soarta României de la capăt. Dar în contextul dat, un asemenea complot nu are șanse. Poate rămîne doar o misie virtuală a unui presentiment abominabil. Iar cînd vor fi aduși înapoi banii furați și depuși în maternitățile financiare din Occident, se va produce și începutul renașterii morale. Acest lucru începe să se întîmple acum cînd se decide deferirea pe mîna Justiției a celor care și-au făcut un nume penal.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!