Viață de câine

În curtea liceului, printre nămeții de zăpadă, putem vedea adesea o ființă firavă, gingașă, uitată de oameni, care își introducea botișorul catifelat în zăpada rece, încercând să găsească ceva de mâncare. Numele acestei ființe, a nimănui și totuși a tuturor, nu am putut să-l aflăm. Unii îi spuneau Rex, alții Azorel sau Bobby, dar nimeni nu se întreba de unde a venit sau unde va ajunge această ființă. Oare soarta nu-l va ajuta să-și găsească stăpânul? Sau toți acei copii care-l mângâie pe botișor sunt stăpânii lui? Oare cu ce a greșit că s-a născut câine? De ce nu s-a născut și el om? De ce nu poate să aibe și el mâncare, sau pe cineva care să-l mângâie și să-l ocrotească? De ce?
Cu câteva zile în urmă, cineva i-a aruncat o bucată de pâine, iar el.... a fost fericit.
Astăzi, când citiți acest articol, cățelul nu mai există. Zăpada care s-a așternut în curtea liceului a fost prea mult pentru el. Însă așa i-a fost soarta. Dar să nu uităm că uneori prin curtea liceului mai poți zări și astăzi și alți căței care își introduc botișorul catifelat în zăpada rece, încercând să-și găsească hrana.


Martie 1996 Revista Puls XXI