Și mai știa un lucru, că indiferent ce-ar fi făcut, Fill era obligat de poziția ei strategică s-o privească și să-i admire sânii.
− La început, continuă ea fără să se miște un centimetru, a fost foarte interesant și nu părăseam acest loc – balconul Julietei cum foarte teatral și melancolic îi spunea pe atunci, iubitul meu soț – decât foarte, foarte rar. De aici vedeam totul: cine vine și cine pleacă, când vine the King acasă și cu cine, apoi, după un timp, a început să mă enerveze monotonia imaginilor văzute. Rutină și multă plictiseală: zilnic aproape aceleași fețe. Ce se schimba mai des, erau doar femeile cu care fără nicio jenă venea the King aici. Singură am abandonat urmărirea, simțind că-mi fac și mai mult rău. Începusem să fumez mult, și, poate de plictiseală sau ciudă, n-am știu exact motivul, să și beau. Și când te gândești că nu eram decât la începutul căsătoriei… Tu ești căsătorit Fill?
− Încă nu!
− Clar, asta denotă că nu ai cum să știi ce înseamnă: ''ciudata singurătate în doi!''. Când ne-am aniversat primul an de la căsătorie, am primit din partea soțului meu drag, un iaht, botezat: ELVIS 2. De fapt ai să descoperi că toate iahturile poartă numele lui, având doar numere diferite. Cu această bijuterie plutitoare și însoțită permanent de două ''gorile", am ieșit ori de câte ori mi-a permis vremea, doar în prima vară în larg. Coborâse raiul pe puntea iahtului: făceam ziua plajă și dragoste cu… soarele! Mângâierea razele lui calde aproape că mă excitau. Mi le imaginam ca fiind niște mângâieri tandre ale unui bărbat. Cu ochii închiși încercam să mi-l imaginez și reușeam să-l compun până când ajungeam la cap, însă nu am reușit niciodată să-i aranjez fața într-un chip cu un contur bine definit. Era minunat și așteptam, în fiecare seară cu emoție, amurgul. Îmi plăcea să înot, pe drumul soarelui, drumul acela tremurând, făcut de el la asfințit. Credeam că descoperisem farmecul singurătății, dar mă amăgeam singură, însă totuși descoperisem ceva: o altă modalitate de a visa că sunt liberă și-mi petrec timpul așa cum vreau, dar… dar asta până în ziua când, din senin s-a întâmplat ceva: marea era calmă, cerul limpede, vântul adia ușor, abia dacă-i percepeai briza, și, deodată iahtul a început să se scufunde rapid. Abia am mai apucat să ne luăm colacul de salvare. După câteva ore, am avut mare noroc că prin zonă a trecut un vas mic de pescari și ne-a salvat.
− Crezi că a fost ceva premeditat sau doar un simplu accident?
− Atunci, pe moment, așa am crezut, că a fost un accident. Însă, având în vedere evenimentele ulterioare, înclin să cred că totul a fost premeditat. Ghinionul celui care a pus totul la cale − tu bănuiești cine a făcut asta, nu? − a fost că eu am un dram de noroc, am steaua și îngerul meu care mă veghează… Te plictisesc?
− Nu, chiar deloc, relatările tale devin din ce în ce mai interesante, chiar captivante, datorită talentului cu care le povestești, știi să le dai așa o aură de mister… Spune-mi, de ce ai rupt relația cu soțul tău, așa de repede?
Margaret îl privi mirată.
− Asta am dedus eu din relatarea ta! își justifică el întrebarea.
− Banii, din cauza lor! răspunse fără să șovăie Margaret și tăcu.
− Fii mai explicită, te rog!
− Am să-ți explic puțin mai târziu, dacă o să fie nevoie, dar sunt sigură că vei înțelege, de ce, și fără.
Se desprinse de coloană și veni spre el, așezându-se în fotoliu. Luă o țigară și Fill i-o aprinse. În tot acest tip, el o urmărise secundă cu secundă: o statuie umblătoare din piatră, nimic nu se lăsa descifrat sau că ar fi vreo neconcordanță între tot ce spune ea și faptele petrecute atunci, nu o trăda nici măcar un mușchi facial.
Acum, Margaret așezată în fotoliu − o altă poziție strategică, posibil studiată și aceasta cu multă atenție, așa credea Fill, în care iarăși lumina o avantaja și cădea în așa fel încât obsesiv sânii își arătau obraznic de impulsiv, chiar agresiv, toată măreția lor − tăcea. Fuma și privea ceva fix, de parcă își agățase privirea de un punct imaginar al draperiei din fața ei și acela nu mai vroia să-i dea drumul.
Brusc, Fill începu să conștientizeze o stare ciudată, o neliniște interioară și nu înțelegea, de ce, sau care era sursa. Avea senzația că este în plus, prezența lui pentru Margaret nu mai conta absolut deloc în acea clipă, și, totodată, inexplicabil se simțea studiat, cu intensitatea unei priviri hipnotizatoare, cu toate că el o vedea cu coada ochiului că se uită într-un punct fix, undeva în fața ei, acum spre măsuță.
După câteva clipe, ca să scape de această stare și să iasă din acest joc periculos, Fill duse mâna spre pahar − cu intenția de a mai bea − dar la jumătatea drumului aceasta, spontan, i se opri în aer o clipă. Asta era, dezlegă el misterul: Margaret se uita la el prin reflexie, căci ochii lui întâlni privirea ei reflectată de suprafața paharului. Și acei ochi zâmbiră, răspunse și el la fel, ducând paharul la gură. Auzi abia perceptibil, un chicot de fericire, nu se putu abține și întoarse capul spre ea. Privirile lor se întâlniră direct și Fill văzu pe chipul ei, un surâs de victorie.
− Am simțit că sânii mei îți plac, și-am vrut să văd dacă te pot chema și din priviri… șopti provocator Margaret această frază, incantând parcă un vers dintr-un descântec.
Fill nu răspunse, se mulțumi doar s-o privească preț de o clipă și inexplicabil o văzu − așa ca prin ceață și nu înțelegea de ce, că nu băuse decât două-trei guri de gin −, cum se apleacă și de sub măsuță scoate o telecomandă.
− O altă surpriză. Mai reziști?
− Da, sigur rezist, mai ales că surprizele tale sunt… puțin bizare, încercă el o glumă.
Margaret nu reacționă la răspunsul lui, fiind chipurile preocupată mai mult de telecomandă, pe care o îndreptă spre balcon, apăsă pe o tastă și imensa draperie începu să ruleze lin, obturând ferestrele magice.
− Fill, tot ce ai văzut și tot ce vei mai vedea în această cameră, a fost făcut în primul an de căsnicie, la rugămințile mele, visând că astfel îmi creez și eu un spațiu intim de relaxare, dar m-am înșelat amarnic, am fost și sunt spionată non-stop… În mod sigur am și în baie o minicameră de luat vederi, bine ascunsă.
− Și ce te face sau ce te determină să suporți asemenea tratament?
− Banii!
− Tot…
− Da… tot ei, te surprinde, nu?
− Nu! Nu mă mai miră și nu mă mai surprind chiar așa de tare răspunsurile tale. Acum, am început să mă obișnuiesc cu ele, chiar dacă sunt... și se opri la timp ezitând, mascând suspansul printr-un tras adânc din țigară. Nu vru să-i spună: niște clișee. Bine că nu-i scăpă și acest porumbel, care sigur în timpul zborului, s-ar fi transformat în cioară.
− Dacă sunt? întrebă Margaret privindu-l insistent.
− Puțin fantastice și…
− Fantastice! se miră ea vizibil ridicând din sprâncene. Fantastice și mai cum?
− Și utopice, minți el. De fapt voise să spună: și pline de erotism.
− Utopice!? Scuză-mă, dar eu nu pot împleti sau asocia fantezia cu utopia, pentru mine e un fel de non-sens, mă rog, poate tu ai altă concepție despre… dar vreau să conștientizezi că nu-ți spun niște fantasmagorii… Sunt răspunsuri adevărate și nu am nicio vină că mintea ta de polițist – sper că nu te vei simți jignit −, refuză asta! Ea este setată pe altă lungime de undă, pe alt reper. Voi polițiștii credeți că toți spunem numai și numai minciuni. Mai ales femeile, nu? Cu toate că, teoretic sau cel puțin așa cred, la școală învățați să ne acordați tuturora, fără discriminare, sex sau religie, prezumția de nevinovăție, nu-i așa?
Fill nu-i răspunse imediat. Avea o mulțime de replici învățate pe de rost și tocmai acest lucru îl făcu să tacă, simțise brusc că-n interiorul lui se luptau iarăși cele două ființe: omul și polițistul, iar cel din urmă era mai activ în acest moment.
− Am vrut să spun altceva: cele povestite mi se par puțin fantastice și împletite totuși cu mult adevăr.
Margaret îl privi gânditoare preț de o secundă surâzând ușor: să crezi tu că eu înghit asemenea gogoașă! Apoi, ridică mâna și îndreptă telecomanda spre Fill, care, în prima fază avu intenția să sară din fotoliu și să se culce la podea, protejându-și capul cu brațele, așa cum învățase la Academia de Poliție că trebuie să procedeze în caz de pericol.
Se abținu și foarte încordat așteptă cu ochii larg deschiși deznodământul.
- va urma -