Capitolul 1
Realitate sau comedie neagră?




Povestea începe în Piața celor Necăjiți.
Aici, ca la fiecare început de an, urmează să fie anunțat noul salut și anume: ”Noi muncim, nu gândim!”
Cu toate că locuitorii de rând nu sunt cu adevărat interesați de noul salut și nimeni nu l-ar folosi dacă pedepsele scrise în codul Legii Tristeții nu ar fi atât de aspre, în piață este o întreagă zăpăceală.
Doar că vălmășeala și entuziasmul ce dăinuie vin din faptul că, odată anunțat Salutul Anului, se servesc și minunatele frunze de dud alb, care sunt gratuite și din abundență.
Și nu ar fi fost așa mare bucuria dacă acești locuitori nu ar fi fost nimeni alții decât o variantă diferită a cunoscuților noștri viermi de mătase, de pe o planetă asemănătoare cu a noastră, dintr-un univers paralel. Doar ca aceștia își duc viața de zi cu zi într-o împărăție ceva mai diferită decât cele cunoscute nouă, căci, în loc de castel, exista un copac de piatră imens în care trăiesc toți locuitorii. Între cele două realități sunt doar puține asemănări, printre care dragostea pentru frunzele de dud, și, mai ales, pentru frunzele de dud alb.
Cât despre diferențe…întreaga noastră poveste este plină de amănunte.
Aceasta este povestea unui vierme cu papion care trăiește într-o lume unde viermii sunt genii tehnologice, au o viața socială, își duc viața de zi cu zi într-o lume dictată de publicitate și știri nefavorabile, dar în care nici măcar viermii nebuni nu cred că există fluturi. Sunt câteva secte ce cred că au existat fluturi în trecutul îndepărtat și că va veni o zi în care se vor întoarce din nou pe pământ. Sunt puțini cei ce cred cu adevărat că a fost posibilă transformarea din strămoșii lor viermi în fluturii minunați, dar nici ei nu cred că mai e posibil în prezent.
În schimb, intelectualii știu că este doar o metaforă, iar majoritatea nici nu se gândește la așa ceva, căci trebuie să muncească cât e ziua de lungă, și copiii, săracii copii, nici măcar nu știu ce este acela un fluture…

În drum spre casă, un vierme trist se gândește cu îngrijorare la ziua de mâine, căci trebuie să se trezească de dimineață și să meargă, ca în fiecare zi, la serviciu.
Parcă totul ar fi revenit la normal. Toți viermii, după ce au mâncat până nu au mai putut sau până au explodat, cel puțin cei rămași în viață, și-au reluat aerul monoton și fără de speranță, caracteristic celor din Zeta-Zet.
Papion, el este viermele trist, parcă nici nu ar fi intrat în noul an dacă nu ar auzi în stânga și în dreapta “Noi muncim, nu gândim!”
Este mai abătut decât de obicei, dar nu pentru semnificația salutului căci nimeni nu da importanță cuvintelor. Motivul îngrijorării sale este ușurința cu care poți greși și folosi cuvintele de anul trecut, care erau “Noi muncim, nu zâmbim”, iar camerele de filmat sunt peste tot. Sub diferite pretexte, există la fiecare pas, în teorie pentru protecția maselor, în realitate pentru controlul lor.
Pentru a fi prins, nu este nevoie decât de un program care să identifice cuvintele cheie “Noi muncim, nu gândim”.
Cine greșește în prima zi, este condamnat fără a fi judecat de Înalta Curte a Tristeții pentru trădare, iar pedeapsa este alungarea din Regatul celor ce nu merită să trăiască.
Tuturor le este frică să nu fie alungați, căci nimeni nu știe ce o fi în afara împărăției, pentru că nimeni nu s-a mai intors. Se zvonește că acolo trăiesc dușmanii lor de moarte, viermii teroriști. Este bine de știut că în acest copac de piatră sunt două tipuri de viermi: viermi “Nu merită să trăim”, numiți și Zeta-Zet și “Viermi-Teroriști”.
Zeta-Zet sunt cei care au înțeles deja că s-au născut fără motiv, doar ca să moară, ei nu visează, pentru că visele sunt ceva ciudat, pe ei nu îi interesează de nimeni, pentru că nimeni nu se interesează de ei, și sunt mereu triști și supărați, trăind după o unică deviză: “O VIAÞÃ ADEVÃRATÃ ESTE O VIAÞÃ PLINÃ DE SUPÃRÃRI, IAR UN VIERME SUPÃRAT ESTE UN VIERME ADEVÃRAT”.
În schimb, despre acei Viermi-Teroriști se știe doar că sunt foarte răi. Sunt așa de diabolici ca nimeni nu i-a văzut niciodată, dar cu toții știu că există. Din bătrâni, de fiecare dată când se întâmplă vreo nenorocire, o nelegiuire a cărui făptaș nu este văzut, sau o nenorocire care nu poate fi explicată sau nu se vrea a fi explicată, vina este a viermilor teroriști.
Așa le-a fost întotdeauna mai ușor locuitorilor din împărăția celor ce nu merită să trăiască, să dea vina pe un dușman pe care nimeni nu l-a văzut vreodată.
Dar să revenim…
Papion merge îngândurat spre casă, supărat de orice îi trece prin cap, neștiind că totul urmează să se schimbe pentru el. Căci ceea ce acum încearcă să înăbușe înăuntrul său va deveni noul mod de viață, iar ceea ce acum face parte din normal, va deveni tot ceea ce își va dori să schimbe. El încă nu știe că se apropie de cea mai mare batalie a vieții sale, cunoașterea de sine și autoeducația.

“ Sufletul este ca un diamant murdar de
Noroi, iar educația e apa care îl spală
și îl ajută să strălucească.” Plotino