Nepoate, tu de ce ai zece degete? Pentru că zece degete ai și tu unchiule. Și mama are, atât are și bunica, chiar dacă nu le arată întotdeauna pe toate și toți oamenii au zece degete și fratele meu are, și nu este aici tot timpul. Îi împingeam degetele în palme, le număra încet, începând întotdeauna de la cel mai mic de la o mână la alta și când se oprea, degetul lui arătator făcea o liniște ca și cum pentru o clipă toate degetele lui erau ale mele și îmi aducea aminte: Nu te joci cu mâinile într-o bancă, nu ai un ghiozdan albastru și nu colorezi încă caiete, ai doar mâinile din buzunare, un polonez și o stradă, încearcă să înțelegi de ce copiii cresc și nu rămân să bată mingea într-o vară. Oprește-te în mijlocul zilei, numără fluturii care trec, casele, gardurile, pentru o clipă păstrează acest câmp de flori, acest zumzăit de lângă piața Victoriei în care oamenii, se întorc mereu. Și el avea zece degete, cu toate astea mâinile lui erau singure, atât de singure încât le strângea pe ale mele să nu se uite.