Tudor s-a hotărît să moară. A luat un capăt de cablu de la perdeaua de la duș, la desfăcut, a tras de el și a coborît. S-a dus în grădină, cele trei geamuri ale casei vecinului îi erau martori. Nu s-a gîndit că cineva ar putea să fie în spatele lor. S-a urcat în copac, a legat capătul pe care-l rupsese de o creangă rezistentă și a coborît. Și-a dat seama că degeaba coborîse și a urcat înapoi. Și-a legat capătul deznodat în jurul gîtului, s-a prins cu maînile de creanga pe care stătea și și-a dat drumul. A stat atîrnat cam două minute, se aștepta să treacă din moment în moment în lumea cealaltă, însa dumnezeu nu-l voia. S-a gîndit la o carte de-a lui Saramago, s-a mai gîndit că nu va ajunge niciodată să scrie așa ca el, nici măcar n-o să-i editeze nimeni cărțile pe care daca s-ar fi chinuit mult poate le-ar fi putut scrie. Au mai trecut așa cîteva minute, el se simțea destul de bine, cu toate că nu avea orgasmul de care auzise că-l au bărbații care se spînzură. Făcînd o mica legătură logică, poate că nu legată de presupusul orgasm, și-a dat seama că nu-i reușise. Și-a întins mîna dreaptă, s-a prins de creangă, a urcat pe ea, a facut doi pasi și a fost tras de cineva în spate, împins în partea stîngă și sugrumat. A simțit orgasmul, se gîndea că aia care-l sugruma trebuie să fie bună de tot, nici măcar n-o văzuse, sau poate că știa că uitase să-și mai dezlege zgarda. N-a avut curaj nici de data asta, a scos un cuțit și a început iar să plîngă. Poate că-și scrîntise un picior, poate că nu, cert e că își descoperise un nou hobby. Se cam plictisise de labă, chiar și de încercările de a ajunge pînă în pragul celeilalte lumi, curaj nu avea să facă ultimul pas. S-a gîndit că ar trebui să combine toate lucrurile care-i plac. Dupa ultima lacrima uscată și-a dat seama că deja o făcuse.