"Parcul mi se pãrea nesfîrºit deºi ºtiam bine cã e îngrãdit, pe de o parte de linia feratã, iar de cealaltã de ºosea ºi mahalale. Îmi plãcea sã rãtãcesc pe alei ºi sã cobor pe marginea apei, unde arbori mai tineri, rãsãdiþi dupã terminarea lucrãrilor, creºteau în voie, cu o perfectã individualitate, ghicind parcã jungla care fusese odinioarã pe acolo ºi strãduindu-se sã recîºtige acea libertate pierdutã. Lîngã un asemenea buchet de pomi ne-am oprit noi atunci. Ne ascundeam fãrã grijã, din toate pãrþile. Maitreyi mi-a scos inelul din deget ºi l-a închis în pumnii ei mici.

-Acum ne logodim, Allan, îmi spuse ea, privind înainte spre apã.

Începutul acesta solemn mã iritã puþin. Nu puteam scãpa de luciditate. (ªi o iubeam Dumnezeule cît o iubeam) Mi se pãrea ca va fi o scena din romane, din baladele acelui ev mediu indian, cu dragoste legendare ºi demente.

.......


Maitreyi continua totuºi cu o simplitate care începu sã mã cucereascã. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pãdurii, pãmîntului. κi sprijini bine în iarbã pumnii purtînd inelul ºi fãgãdui:

–Mã leg de tine pãmîntule, cã eu voi fi a lui Allan, ºi a nimeni altuia. Voi creºte din el ca iarba din tine. ªi cum aºtepþi tu ploaia, aºa îi voi aºtepta eu venirea, ºi cum îþi sunt þie razele , aºa va fi trupul lui mie. Mã leg în faþa ta cã unirea noastrã va rodi, cãci mi-e drag cu voia mea, ºi tot rãul, dacã va fi, sã nu cadã asupra lui, ci asuprã-mi, cãci eu l-am ales. Tu mã auzi, mamã pãmînt, tu nu mã minþi, maica mea."