se închid ferestrele darius vine lumina în pași ciobiți de apariții stranii cred că am uitat să număr crucile albe să dau hrană fantomelor din sângele meu am uitat să mă închin dimineața când îmi cobor tălpile iar printre oameni le citesc nuanțele din creștet până la celălalt creștet unii se intersectează alții rămân în prelungire unul din celălalt reușesc să mă strecor printre ei fără să mă atingă moartea lor prea curând o am deja pe a ta darius la încheietură și nu mă mai tem o răsucesc spre dumnezeu să mai stea o zi sau cât o mai fi cu putință să trec apele prin valea viilor acolo unde am așteptat să apari fără să știu din ce lume facem parte și tu și eu fără să îmi închipui că am firele scurtate de noduri și inima din sare în ea se ascund strigătele tale darius ca într-o peșteră cerească până dincolo de al treisprezecelea tărâm te voi urma cântând recviemul unei neîntâmplări și voi scrie uneori pe stânci destine prometeice doar ca să pot arde mai departe încercuită de iubire singurul inel nepurtat definitiv.