Eu la revoluție am fost un erou; m-am trezit dis de dimineață - pe la 12 - am băut o cicoare caldă, mi-am luat "bunul gospodar" sub braț și am trecut strada, la prietenul meu, să ne jucăm. Ne-au mai vizitat încă trei revoluționari din vecini și am încins o partidă memorabilă, într-atât de interesantă încât nici nu am băgat-o în seamă pe mama prietenului, care ne spunea să nu ieșim afară că-i revoluție.

După masă, am ieșit cu mingea să facem o miuță; am așezat câte o pereche de bolovani în fiecare capăt al străzii și am început partida. Ne-au cam enervat tancurile care făceau slalom printre bolovanii noștrii, dar în ansamblu a fost o partidă pe cinste. Seara, ne-am jucat de-a v'ați ascunselea, ignorându-i pe vecinii care urlau fericiți prin balcoane.

Înainte să intrăm în casă, ne-am distrat puțin cu vecinul Pandele, care păzea intrarea în bloc cu un ciocan de bătut șnițele în mână. "Teroriștii!" strigam și ne buluceam să intrăm în scară; cred că Pandele a facut pe el de vreo trei ori în seara aia.

Așa mi-am petrecut eu revoluția. Aveam doisprezece ani. Certificatul de revoluționar l-am primit prin '99. Am dat un milion pe el.