agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Regina Maria a Romaniei[Regina_Maria_a_Romaniei]

 
  Regina_Maria_a_Romaniei

Oraş de reşedinţă: n. Eastwell Park, Anglia - d. Sinaia, România
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Regina Maria a Romaniei

Pagina personală web Regina Maria a Romaniei


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (1)
Toate (3)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Dark vision :
Poezie 2011-12-13 (4018 afişări)

Regina Maria despre regele Ferdinand : fragment din Povestea vieții mele, București, Editura Eminescu, 1991, vol. I, pp. 14-15
Personale 2009-09-17 (3751 afişări)

Testamentul Reginei Maria :
Personale 2009-09-17 (4956 afişări)


Pagina: 1





Biografie Regina Maria a Romaniei

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesa a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg și Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Maria a României a fost inițial Principesa de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg și Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecință, Prințesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea și verișoara primară a Țarului Nicolae al II-lea și a Regelui George al V-lea. A fost supranumită de popor "Mama răniților", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundații de caritate. Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prințul Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. Unul dintre exponatele Muzeului Național al României,o cupă de argint oferită de municipalitatea Capitalei, amintește de acest eveniment; piesa are gravată inscripția: „Bine ai venit mireasă de Dumnezeu aleasă spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.

Regina soldat

Formidabila sa bunică, Regina Victoria, a caracterizat România ca fiind o țară „foarte instabilă și având populația destul de coruptă“. Într-adevăr, aceste cuvinte s-au dovedit a fi premonitorii căci România, care se unificase în 1859, a fost ocupată după o serie de dezastre militare de armata germană și transformată într-o țară de dimensiunea unui timbru. Pe această suprafață restrânsă, cu capitala la Iași, s-a retras familia regală, aici s-au refugiat toate instituțiile publice ale statului român, în timp ce aliații săi, familia țarilor ruși Romanov au fost executați și la granița de est a izbucnit Revoluția Bolșevică. Dilema politică a României în perioada dintre 1914 și 1916 a fost dacă să participe în Marele Război Mondial alături de aliați sau alături de germani, și a rămas într-o poziție de neutralitate timp de doi ani. Armata română, antrenată de francezi, a luptat cu vitejie în Munții Carpați și a învins o armată germană superior dotată, dar în cele din urmă a fost forțată să se retragă la sfârșitul războiului. Au intrat acum în scenă diplomații care au obținut o victorie și recunoașterea acestor eforturi și fapte de vitejie prin includerea sa de partea taberei victorioase în momentul semnării tratatului de la Versailles.

Regina diplomat

Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinței de Pace și s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofițer de armată cu maniere impecabile și cu o înclinație spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa. Frumusețea ei era dublată de o inteligență ieșită din comun. Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaților occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de regina Maria a fost crucial, deși puțin înțeles. Când negociatorul șef al delegației românești, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris și la Londra.
A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei și Munteniei. Deși rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său a moștenit tronul, el a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viața publică până la moartea ei, în 1938. După 1990 a fost publicat jurnalul ei și au început să circule tot mai multe povești legate de viața ei amoroasă extrem de agitată.
A construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, și a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiștii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul și se găsește acum pe teritoriul țării vecine.

Regina Maria, artistă și colecționară de artă

Regina Maria a iubit arta, poezia și filosofia. Ea a continuat tradiția Reginei Elisabeta de susținere a acestora, ajutând cu burse de studiu și bani o seamă de personalități din lumea literară și artistică. A scris la rândul ei Povestiri pentru copii, poezii, a pictat (mai ales acuarele) florile ei preferate fiind crinii si macii. A colecționat lucrări de artă ale unor pictori foarte cunoscuți precum : Arthur Verona , Ștefan Popescu ,Kimon Loghi ,Cecilia Cuțescu Storck, Nicolae Vermont , Eustațiu Stoenescu

Inima reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Balcic, reședința sa de pe malul Mării Negre. Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorință ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeș, iar inima la reședința de la Balcic. După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reședință a Reginei Maria. În anul 1968, comuniștii au spart cu răngile sarcofagul de marmură și au luat casetele cu inima. Casetele au fost trecute în Tezaurul Istoric al Romaniei, iar inima reginei zace pe undeva prin Muzeul Național de Istorie. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.


Opera literară

The Lily of Life, Crinul Vieții, 1912
The Dreamer of dreams, Visătorul de vise, 1912
Ilderim, 1915
Patru anotimpuri, 1915
Povestea unei inimi, 1915
Why? A Story of Great Longing, Povestea unui dor nestins, 1915
The Stealers of Night, 1916, Londra
Regina cea rea, 1918
The Story of Naughty Kildeen, Povestea neastâmpăratei Kildeen, 1917
O poveste de la Sfântul Munte, 1917
My country, Țara mea, 1921
Minola, 1918
Gânduri și icoane din timpul războiului, Sibiu, 1919
Peeping Pansy, Londra, 1920
The Queen s of Romania Fairy Book, Cartea de basme a reginei României, 1923
The Voice on the Mountain, Glasul de pe munte, 1923
The Lost Princess, Londra, 1924
Înainte și după războiu, 1925
The Magic Doll of Romania, New York, 1929
Lulaloo, 1929
Casele mele de vis, 1930
Copila cu ochi albaștri, 1930
Crowned Queens, Regine încoronate, 1930
Stella Maris, 1933
The Story of My Life, Povestea vieții mele, 1934, ed. A II. A, Ed.Eminescu 1991



poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!