E vremea in ceata iar eu am uitat pe unde sunt. Mana imi e prea inghetata ca sa o intind inainte. Zambesc. Si nu vede nimeni.

Fericirea. Da, dupa ea urmeaza punct. E o amagire sa incerci sa crezi ca urmeaza o virgula sau chiar puncte de suspensie. E doar o stare de fapt si atat. Punct.

Oriunde mergi astepti sa o intalnesti. Dar te lovesti doar de oameni care, precum tine, asteapta sa o vada in drumul lor.

Raman o clipa locului si privesc in jur. Cum sa mai ma observe si pe mine fericirea cand atat de multi oameni sunt mult mai aproape de ea?!

Fericirea mea… Ramane ingradita pana cand se va intampla sa ma rupt si sa o simt atunci in legatura dintre firul de par si bulgarii de pamant, in amestecul dintre ploaie si apa din mine sau in atingerea, in sfarsit, cu palmele a linei de orizont.

De as putea totusi sa imi nasc fericirea chiar azi poate ca atunci as afla de ma iubesti.

Ce ceata, Dumnezeule! Si cat de aproape e seara!