Pe frunte ivește doldor de broboane
Iar vîntul vuiește în cer și obloane
Și ploaia se zbate și cade-n vîrtej
Din norul năprasnic ce-i galben și bej

La drum a purces pe un cal arămiu
Văiuga-i în spate și drumul e viu
Se zbate gemînd sub copitele aspre
Și urlă și țipă în focuri năprasne

Ajunge-va oare la țelul propus?
Acum ceru-i jos și drumul e sus
Se vîntură pleava prin norul de colb
Nimic nu mai trece pe cerul cel orb

Prin frunze cum trece tăindu-le-omida
Sfîrșit este timpul și-i spartă clepsidra …