agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-03 | [This text should be read in romana] |
pentru că vara-ți coboram în gări primăverile toamnele-mi veneai înainte cu fructe zemoase pe buze mușcam de sete culegeam sămânța cu sânge cu tot la fiecare plecare apa ta mereu grea și prea greu să-ți rămân
la suprafață e-aproape-iarnă sparg secunda pe acoperiș sâmbure de caisă picioarele calcă de sus oameni trotuare umbre copaci totul mărunt sau departe legăn încet capul înainte-napoi uite-așa precum gândul acela despre moarte mi s-a făcut de zbor să simt prin păr vântul deși sunt tunsă scurt la aripi în cădere e timp destul (în toate căderile e timpul) să întreb de unde vântul în umbra mea în pana mea de ce sunt atât de măruntă de sus uriașă de jos de unde apar toți oamenii aceștia bântuindu-mă rotund cic-aș fi eu acolo între ei amintirile mele de unde bunilor oamenilor nimic nu-i întreg se vede coaja fărâme între coaste un cuib fără pui de unde bunilor să fiu eu cad goală și-atât * prea multă lumină nu nu mai scriu nimic pe asfalt am desenat dinaintea mea un contur alb care acum nu mă poate cuprinde marginile s-au rupt către ceva ce n-are început sau sfârșit mi-e doar frig și puțină frică de eternitatea asta care sângerează din mine nu-știul o apă adâncă își crește întunericul nimic de pe urmă nimicul din urmă * femeia strânge în palmă un sâmbure de caisă o cruce subțire în-semnată naiv: dragostea e singura lumină uneori prea multă și nu mai vedem cum din degete timpul ne crește aripi unul către celălalt așa că astăzi dragul meu ți-am venit înainte în gol un trecător milos îi trece pânza pe față clepsidra e goală pe dedesubt afară ninge cu nisip din acoperișuri
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy