CARARE SPRE NICAIERI

In vine ne curge sudoare si ceata, legati dupa datini de oameni ce pier
Veniti, voi, copii, generatie-n viata, artisti ce sagalnic, urca-veti
spre cer...
Si norul e-adanc, dar asta nu poate opri rostogolul de oameni din fier
Nici lunga mantie de popa ce scoate din orice cuvant, cate-un mic
giuvaier...

In vine ne curge sudoare si ceata, dar nicicand vreodata nu da-vom
`napoi
Caci asta e viata, se tine-ntr-o ata, sarmani si betegi, cersetori si
chiar noi...
Slavi-vom artistul ce neaga uitarea si preotul calm cu colinde de
dor...
Canta-vom copacul si luna si marea, si fi-vor mai multi, tot mai multi
cei ce pier...

Si-n frigul de roua, cu ganduri de mila, atenti la urgie, la rug sau
mister
Atinsi de albeata, sau chiar plini de sila, vom sti dinainte ca totu-i
eter...
Cu largul ocean, cu bucati de bambina ce poate aduce oricui pic de fler
Vom sta impreuna, cu inima lina, in lungul convoi de popoare ce pier...

Gradini suspendate se vad ziua-ntreaga, cuprinsi de emotii, privim
speriati
De lumea divina nimic nu ne leaga, cu totii de-aicea suntem fiice si
tati...
Si stim cum trait-am o vreme si-o lume, acum nu ne-ncanta, ci-n glas
efemer
Slavim pe cea care mai face si glume, mai plange, dar este al vietii
sofer...

In rugi fara capat, stihii fara zile, purtam inima calda ce zburda spre
cer
Privim jos, spre departe, imagini si file cu oameni ce canta, danseaza
dar...pier...
Vrajmasi ce mi-ati fost! Pedeapsa v-am dat-o! Acum stati in ger si
plangeti la luna...
Eu stau la caldura ce tocmai v-am luat-o... Zambesc tuturor
pacifist!...

Noapte buna!...