Respir
o lume locuită de imagini
ca și cum aș iubi nume ascuțite
mă mint într-un roșu imaginar al macului de câmp
ești al meu până la zi în orice vis
țesut din franjuri de noapte
găsesc în suflet un ungher al iubirii
ca și cum aș trăi
între ceea ce sunt și ceea ce simt
tăcere dureroasă născută din vorbe
cu gust interzis ascult viori cârpind doruri
și văd cum arcușul mai mângâie încă o rană
aceeași în colecția înecată de praf
amintirile își dau coate
pentru încă o zi sau poate un an
viața îmi soarbe
picătura de ambrozie închipuită
eu
neagră cafea și speranța îngustă
uitată de ziua de ieri

ei și ce
ai să-mi spui
nu e lumea în care trăim
cea mai frumoasă dintre lumile posibile?